Predare amplasament în vederea demarării lucrărilor de modernizare a DC79

Publicat in Știri la data 2013-09-18 14:44:43
foto stire

Ieri, 17 septembrie, o comisie formată din primarul comunei, viceprimarul comunei, dirigintele de şantier, în calitate de beneficiar al lucrării de investiţie „Modernizare drum comunal DC79-Gănești (DJ 142)-Păucișoara – tronsonul II - KM 1+43 - KM 1+982+DL 363 m” a procedat la predarea amplasamentului pentru executarea acestuia, executantului SC FLOREA GRUP SRL, reprezentat prin D-nul Adrian Pop. La această acţiune au participat şi reprezentanţi ai regiilor EON Gaz şi Electrica Târnăveni, respectiv Medeşan Remus şi Coman Aurel. Cu această ocazie părţile au convenit asupra posibilelor puncte strategice sau vulnerabile care pot afecta realizarea obiectivului, urmând ca în termen de 7 zile să se procedeze conform prevederilor contractuale la demararea lucrărilor de modernizare a drumului.
Prin această investiţie executată din bugetul propriu al unităţii administrativ-teritoriale, C.L. Găneşti şi Primăria Găneşti încearcă să realizeze ridicarea nivelului de trai al locuitorilor satului Păucişoara.