Important!

Publicat in Anunțuri la data 2020-03-13 10:41:14
foto stire

STIMAȚI CETĂȚENI! Având în vedere criza mondială provocată de noul coronavirus COVID-19, vă informăm că orice persoană se poate îmbolnăvi, dar cele mai expuse pot fi persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni medicale deja existente (astm, diabet, boli de inimă) .

În vederea luării unor măsuri minime de protejare împotriva acestui virus, vă recomandăm să vă luați câteva măsuri de protejare, cum ar fi:

- evitarea oricăror deplasări inutile, mai ales cu mijloace de transport în comun, în diferite locuri;

- evitarea aglomerărilor în spațiile închise (instituții publice, dispensare medicale, farmacii, magazine, sau în orice alte locuri), situație în care să păstrați o distanță minimă de 1 m față de alți cetățeni;

- evitarea cu desăvârșire a aglomerărilor cu peste 100 de persoane, cu ocazia diferitelor manifestări culturale, religioase, sportive, sau divertisment;

- purtarea măștii de protecție doar în cazul în care considerați că sunteți răciți sau intrați în contact cu persoane răcite;

- nu luați medicamente la întâmplare pentru prevenirea virusului decât cu stricta recomandare a medicului de familie;

- evitați contactul direct cu potențiale persoane aflate în carantină;

- spălarea frecventă pe mâini cu apă, săpun sau dezinfectanți, ori de câte ori este nevoie.

În situația în care luați la cunoștință despre existența vreunui caz de infectare pe raza comunei noastre, vă rugăm să contactați de urgență medicul de familie (Fülöp Sára – 0265.425.223, Kovács Ștefan Titus – 0265.425.220), poliția locală (0265.425.007) sau primăria locală (0265.425.101).

Pentru orice probleme în legătură cu autoizolarea la domiciliu / carantină / spitalizare se va contacta Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș, la următoarele nr. de tel:

- 0265.261.152 – Serviciul de Permanență 24 ore din 24 ore;

- 0731.338.057 și 0731.338.064 zilnic, în intervalul orar 08:00-20:00.

Vă recomandăm să nu intrați în panică și să procedați la metode disperate de aprovizionare cu hrană sau medicamente inutile, care nu fac decât să ducă la creșterea gradului de isterie generală.

Vă rugăm să dați dovadă de înțelegere, solidaritate, responsabilitate și maturitate, respectați recomandările date și împreună cu siguranță vom depăși și acest moment dificil.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim sănătate tuturor.

 

Conducerea Primăriei